Vești bune pentru consumatori! Plățile și tranferurile în euro vor avea comisioane mici sau chiar zero / Comisia Europeană impune noi norme privind plățile transfrontaliere

Vești bune pentru consumatori! Plățile și tranferurile în euro vor avea comisioane mici sau chiar zero / Comisia Europeană impune noi norme privind plățile transfrontaliere
Publicat: 16/12/2019, 15:07

Noile norme, care intră în vigoare de luni, vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – România, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, și Suedia – se vor percepe aceleași comisioane ca cele aplicate plăților interne. De exemplu, un consumator bulgar care decide să trimită euro în străinătate va plăti, de acum înainte, același comision ca în cazul unui virament efectuat în leva în Bulgaria. Altfel spus, pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv responsabil cu o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Datorită acestor noi norme, toți cetățenii noștri și, de asemenea, toate societățile noastre vor putea să efectueze plăți transfrontaliere în euro ieftine, ceea ce reprezintă un exemplu elocvent și concret al avantajelor reale pe care piața unică le poate oferi consumatorilor europeni. De exemplu, o familie din România, care dorește să trimită bani în euro copilului care participă la un schimb Erasmus la Paris, nu va mai fi nevoită să suporte costuri suplimentare, deoarece de acum înainte va plăti același comision ca în cazul unei tranzacții interne în România.”

Comisia va monitoriza îndeaproape aplicarea acestor norme și va colabora strâns cu autoritățile naționale competente pentru a se asigura că normele în cauză sunt corect puse în aplicare.

Aceste norme, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/518, se înscriu în cadrul eforturilor pe care Comisia le depune în prezent pentru a oferi consumatorilor un acces îmbunătățit și mai ieftin la serviciile financiare, astfel cum se menționează în Planul de acțiune privind serviciile financiare pentru consumatori, prezentat în martie 2017. În etapa următoare, în aprilie 2020, se vor aplica dispoziții suplimentare care vor permite consumatorilor din UE să compare comisioanele de conversie monetară atunci când plătesc cu cardul în altă monedă a UE.

La 28 martie 2018, Comisia a propus modificarea Regulamentului (CE) nr. 924/09 privind plățile transfrontaliere, aflat în vigoare. Aceste propuneri au fost urmarea Planului de acțiune privind serviciile financiare pentru consumatori, publicat în martie 2017. În urma acordului colegiuitorilor, Regulamentul (UE) 2019/518 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 29 martie 2019.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Permis de conducere FĂRĂ examen. S-a schimbat legea din octombrie 2024
O nouă producție devastatoare de la Netflix. Povestea e fabuloasă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
O substanță din strugurii roșii ar putea preveni cancerul